În curând vom putea lua liftul până în spațiu
O companie din Ontario, Thoth Technology, vrea să ridice un turn uriaş, care să aibă nici mai mult nici mai puţin decât 20 de kilometri înălţime. Altfel spus, la o altitudine dublă faţă de cea la care zboară avioanele de linie şi de 20 de ori mai mare comparat cu cea mai înaltă clădire din lume la ora actuală, Burj Khalifa din Dubai, care are 830 de metri înălţime.
Compania canadiană susţine că proiectul ei va face ca rachetele să consume cu până la 30% mai puţin combustibil, decât dacă ar fi lansate de pe Pământ. În plus, turnul ar avea şi alte utilităţi, în domeniul energiei eoliene, comunicaţiilor sau turismului, scriu cei de la RFI.
Autorii proiectului spun că turnul înalt de 20 de kilometri ar face ca zborul în spaţiu să fie ca şi cum ai lua un avion de pasageri. Astronauţii ar ajunge cu un lift electric pe acoperişul clădirii, unde s-ar afla o pistă de pe care vehiculele spaţiale ar decola fără probleme şi unde s-ar putea întoarce pentru realimentare, la nevoie.
Chiar dacă la 20 de kilometri nu s-ar afla direct în spaţiu, un om ar întâmpina mari probleme de adaptare, pentru că la acel nivel, presiunea atmosferică ar face ca apa din corpul uman să fiarbă. Altă provocare pentru inventatorii canadieni ar fi vântul puternic la acea înălţime. Cercetătorii propun folosirea unor secţiuni gonflabile şi volante, pentru o stabilitate mai mare a clădirii.
Compania canadiană speră ca turnul înalt de 20 de kilometri, împreună cu o tehnologie nouă în materie de construcţie a rachetelor, să ducă omenirea într-o nouă eră a călătoriilor spaţiale.